autor: Bogdan Cacuci
Primele informaţii geografice provin de la învăţaţii eleni
şi mai târziu de la romani. Aceste informatii se referă cu
precădere la sud-estul ţării, Dobrogea şi Litoralul
Mării Negre.
Grecii, în perioada de dezvoltare a culturii antice, au patruns şi în
regiunea Mării Negre pe care au numit-o Pontus Axeinos (sau Marea
mohorâtă
, neospitalieră). Dezvoltă ulterior un comerţ activ, dovadă
fiind prezenţa oraşelor elene : Tomis, Histria, şi Callatis, care
devin centre polarizatoare ale activităţilor comerciale ale coloniilor
greceşti. Din Mare "mohorâtă şi neospiatlieră",
Marea Neagră devine "Pontus Euxinus", respectiv "mare
ospitalieră", denumire care o regăsim în toate consemnările
ulterioare. Grecii vin în contact cu populaţiaautohtonă , culeg
informaţii asupra teritoriilor pe care le administreaza. Datorită
faptului că tracii de la Dunăre şi Carpaţi întreţineau
raporturi cu lumea greacă,ne apare şi menţiunea din secolul ui
VIII lea, î.Ch,, la Hesiod în poemul despre "Istrul care curge
frumos".
O primă referire asupra Dobrogei, apare în lucrările lui Herodot
(cca. 484-425 î.Ch.), Istoriile, operă în nouă volume, ce
prezintă informaţii asupra teritoriului românesc. Volumele II şi
IV fac referiri asupra Dobrogei şi sudului ţării. Herodot a
vizitat litoralul de vest şi nord-vest al Pontului Euxin, iar în
scrierile
sale găsim cele mai preţioase ştiri despre traci şi
sciţi şi despre unele din triburile lor, din care făceau parte
şi geţii, dar diferiţi oarecum de neamul tracilor prin vitejia
şi obiceiurile lor. Pe baza informaţiilor culese, istoricul grec ne-a
lăsat cea mai veche descriere a Dunării de Jos şi a
ţinuturilor noastre. Scriitorul antic stabileşte izvoarele
Dunării în ţinutul celţilor şi "Istrul"
(Dunărea) sfârşeşte "prin a se vărsa în mare, în
Pontul Euxin, după ce a străbătut toată Europa, acolo unde
se află Istria, colonie a milesienilor". Autorul insistă apoi
asupra debitului fluvial, despre care atestă că rămâne la valori
apropiate "vara" şi "iarna", din cauza mulţimii
afluenţilor care vin din zone climatice diferite.Herodot ne-a confirmat
de
asemenea denumirea unor mari râuri, cu rezonanţă daco-getică,
care curgeau în stânga "Dunării de Jos": Porata, pe care elenii
îl numeau Pyretos (Prutul), Tiarantos (probabil Siretul), Araros
(Buzăul?),
Naparis (Ialomiţa), Ordessos (Argeşul). Urmează apoi Maris
(Mureşul), pe care îl situează în ţara agatârşilor. Sunt
menţionate apoi şi alte trei cursuri: Atlas, Auras, Tibisis, dar se
pare că localizarea acestora ar argumenta prin Atlas de fapt Aluta
(Oltul),
Tibisis sau Timişul, iar Auras rămâne neidentificabil. Plecând de la
ideea că geţii şi tracii erau tot una, că agatârşii
locuiau pe la mijlocul secolului al Vl-lea î.Ch. pe la izvoarele
Mureşului
şi prezentau multe asemănări cu tracii, indirect se confirmă
existenţa în spaţiul carpato-danubiano-pontic a unei populaţii
majoritare băştinaşe care a venit în contact cu grupuri de
populaţie străină pe care le-au asimilat deplin.
Consemnări anterioare din aceeaşi perioadă apar în lucrările
lui Aristotel şi Polibiu . Aristotel (384-322 Î.Ch.), savant şi
filosof grec, născut la Stagiara, în Caloidica, dintr-o familie
ateniană,
a lăsat o impunătoare operă ştiinţifică, punând
bazele multor discipline noi. Materiale preţioase ne-au confirmat
realităţi biogeografice ale teritoriului din spaţiul
carpato-danubiano-pontic. Aristotel vorbeşte despre delfinii pontici
şi despre păsările migratoare din Delta Istrului -"După
echinocţiul de toamnă, pleacă din Pont şi din
ţările reci, evitând iarna care se apropie, iar după cel de
primăvară, pleacă din regiunile calde spre ţările reci,
întrucât se tem de călduri arzătoare".
In lucrarea "Probleme", Aristotel face consideraţii
ştiinţifice referitoare la însuşirile fizico-geografice ale
regiunii Pontului Euxin, respectiv "de ce este mai albă apa mării
din Pont decât cea din Egeea? Oare din cauza refracţiei luminii din
mare
in aer? în jurul Pontului aerul este dens şi alb strălucitor,
aşa încât şi suprufa|a mării apare la fel. Cel din Egee însă
este albastru, fiindcă este curat pană în depărtare şi, în
chipul acesta, marea, care reflectă lumina, apare astfel. Sau poate
pentru
că locurile sunt mai albe decât marea, iar Pontul are înfăţişarea
de lac, din pricină că se varsă în el mai multe fluvii?".
Polibiu (203-120 î.Ch.), om politic şi istoric grec, în lucrarea
Istorii
lucrare ce cuprinde 40 de cărţi (volume, n.a.) întâlnim preţioase
informaţii referitoare la Dunăre şi Pontul Euxin, la efectele
aluviunilor Dunării asupra formării cordonului litoral, periculos
pentru navigaţia spre gurile Dunării. El precizează "cum
Istrul (Dunărea) care vine clin Europa ,se varsă în Pont prin mai
multe guri, din mâlul adus de braţele sale s-a format în Pont (şi se
menţine şi acum) un banc de nisip de aproape o mie de stadii la o
depărtare de uscat cale de o zi. Cei care plutesc în Pont, fiind încă
în plină mare, dau de acest obstacol şi îşi împotmolesc corăbiile
acolo, in cursul nopţii, fără să bage de seamă"
Formarea acestui cordon litoral de "o mie de stadii" a contribuit la
decăderea Histriei în secolul al IlI-lea, î.Ch., întrucât a limitat
accesul vaselor la ţărm (în port).
Strabon, grec la origine, născut în Amasia din Pont (Asia Mică),
aduce importante mărturii prin lucrările sale "Memorii
istorice" în 48 de volume şi "Geografica" în 17
volume, aceasta din urmă fiind considerată cartea geografică de
căpătâi a lumii antice. Lucrarea nu este un tratat complet de
geografie universală cu date de geografie matematică, climatologie,
biologie etc., ci mai degrabă o geografie descriptivă, plină de
caracterizări critice serioase. Strabon ne oferă cele mai detaliate
descrieri antice ale regiunii de la gurile Dunării în cartea a VII a,
consacrată ţărilor dunărene, balcanice şi
nord-pontice.Descriind ţărmul Mării Negre, Strabon aminteşte
de cetăţile existente atunci şi de faptul că braţul
şi, respectiv, gura cea mai mare de vărsare a Istrului erau cele
sudice (Peuce sau Hieron Stoma = Sfântu Gheorghe, cf. C. Brătescu).
Publius Ovidius Naso (Ovidiu), născut în Italia, la Sulmona în anul 43
î.ch, dintr-o familie înstărită, îşi petrece viaţa la
Roma, în lumea aristocraţiei, până în anul 8 d.ch., când este
exilat pe meleagurile îndepărtate ale geţilor, la Tomis, unde a murit
în anul 17 d.ch. Consemnările lui Ovidiu (poet) argumentează regimul
neospitalier: "frigul şi desele atacuri vrăjmaşe":
"Nu mă chinuieşte atât clima mereu friguroasă şi
pământul veşnic ars din pricina gerului alb ... iar zidul mic cu greu
ne poate apăra de duşmani".
Seneca (4 î.ch, 65 d.ch.), născut la Cordoba (Spania),consemnează în
lucrările sale informaţii asupra climatului aspru din ţinuturile
istrului, cu o "iarnă veşnică, un cer mohorât", cu
"mlaştini îngheţate de ger", precum şi
consideraţii comparative privind natura acestor locuri şi cea de pe
malurile Nilului, sau menţiuni asupra debitelor celor două fluvii,
care variază în funcţie de anotimp."Iar fluviile, vaste prin
natura lor, umflate de ploi, au ieşit din albie, închipuieşte-ţi
cum arată Ronul, Rinul şi Dunărea, care sunt torente chiar
şi în albia lor obişnuită, atunci când se revarsă şi
îşi fac noi maluri, spintecând pământul şi ieşind, în
acelaşi timp din albia lor" (Quaestiones naturales, III,27, 8).
Pomponius Mela (sec.I, d.ch.) geograf spaniol, este autorul unei
geografii
generale a lumii vechi, cu caracter de compilaţie intitulată De
Chorographia (descrierea Pământului). Lucrarea, scrisă în jurul
anului 43 d.ch., a fost utilizată şi de către Pliniu cel
Bătrân în Istoria Naturală. Pentru geografia românească,
Pomponius Mela ne-a lăsat fragmente valoroase referitoare la Tracia şi
regiunile Mării Negre. Hotarele, elemente despre climă, sol, resurse
naturale, ape sunt câteva dintre precizările făcute de autor asupra
"locurilor" de la nord de Balcani şi din Scythia Minor
(Dobrogea).
Valoroasă este descrierea Mării Negre: "în afară de câteva
locuri unde sunt promontorii, ţărmul este în general lung şi
drept, iar pe alocuri şerpuitor ... Marea este puţin adâncă ,
furtunoasă, plină de neguri, cu puţine porturi şi
fără să aibă în jurul ei un ţărm lin şi
nisipos, ea este aproape de vânturile de miazănoapte şi nefiind adâncă
are valuri multe şi clocotitoare".
Plinus Secundus, Caius (23- 79 d.ch.), cunoscut şi sub numele de Pliniu
cel
Bătrân, "cel mai ilustru apostol al ştiinţei romane"
este autorul lucrării Naturalis historia (Istoria naturală).
Operă monumentală (37 de volume) cuprinzând o descriere fizică a
lumii (geografie şi etnografie, antropologie, cărţi de zoologie,
botanică şi agricultură), lucrarea face referiri asupra
aşezării geografice (Dacia, Sarmaţia, Sciţia), insulelor din
Pont şi fauna mării: "în Pont nu pătrunde nici un animal
vătămător pentru peşti, în afară de foci şi
delfini mici". Despre Dunăre Pliniu afirmă că primeşte
şaizeci de afluenţi şi că se varsă prin şase
braţe. Din primul braţ, al Peucei (denumit de Strabon Hieron Stoma sau
"Gura Sacră" şi al cărei denumire o atribuie
astăzi braţului Sf. Gheorghe) mai sus de Histropolis (Histria) se
"formează un lac cu o circumferinţă de şaizeci şi
trei de mii de paşi, numit Halmyris", pe care astăzi îl
identificăm ca Lacul Razim.
Rezumând informaţiile rămase de la autorii antici, referitoare la
gurile de vărsare ale Dunării, reţinem că la Herodot
Dunărea avea cinci braţe, la Strabon şapte braţe, la Pliniu
şi Ptolemeu şase braţe. Cert este că Delta Dunarii era deja
formată, însă de dimensiuni mai reduse şi se vărsa
printr-un număr mai mare de braţe decât azi.
Ptolemeu (cea, 90-168 d.ch.), astronom şi geograf grec pe numele său
de cetălţean roman Claudios Ptolemaios este autorul lucrării
Geographia (ori după titlul original îndreptar geografic).
Lucrarea este
predominată de preocupări cartografice. Ea a avut o enormă
influenţă asupra Evului Mediu până la renaştere. Date
despre ţara noastră găsim în cartea a III-a a Geographiei în
capitolele despre aşezarea Daciei şi Moesiei. Menţionează
limitele teritoriale şi face referiri asupra Dunării şi
litoralului Mării Negre. De memorat este capitolul cinci al
cărţii a III-a în care face referiri şi asupra Munţilor
Carpaţi, prin care de fapt înţelegem Carpaţii Orientali,
căci cei sudici sunt numiţi munţii "sarmatici". În
capitolele consacrate aşezării Daciei şi Moesiei superioare este
descris mai detaliat fluviul Dunărea (Danubius, Istros) cu tot cursul
său şi cu numeroasele braţe în zona gurilor de vărsare;
sunt menţionate mai mult punctele de confluenţă, cu râurile
Hierasus (Siret), Alutus (Olt), Rhabon (Jiul), Tibiscos (Tisa). Tot
Ptolemeu
descriind o luptă a romanilor cu geto-dacii în golful Helmyra (Halmyris
după Plinius) consemnează de asemenea şi prezenţa insulei
Eucon. Această insulă care a derutat în investigaţiile istorice
ulterioare îşi regăseşte identitatea în Insula Popina, aflată
în perimetrul lagunar Razim, care atunci era o lagună,iar Delta
Dunării se afla în fazele primare (incipiente) ale formării sale.
Alte consemnări cu caracter lapidar regăsim la alţi scriitori
greci şi latini ai lumii sale : Hecateu, Tucidide, Cassius, Dio,
Iordanes
etc.
Bogdan Cacuci