Monedele Locale Iudaice in prima jumatate a secolului I

Articol publicat in revista Colectionarul Român ,seria II-a , nr7 /septembrie 2009

Provincia Iudeea in secolul I

Iudeea era o provincie a Imperiului roman care se intindea peste Palestina. Regiunea, numită după Regatul lui Iuda[1] din secolul VI î.en, a fost cucerită pe rând de către Babilonia, Imperiul Persan şi a fost disputată de către Imperiile Seleucid şi Ptolemeic în cele şase războaie siriene ale secolului II î.E.n. În jurul anului 162 î.Hr., Macabeii, o familie din Iudeea, creează în urma unei revolte împotriva Seleucizilor un stat iudeu independent, Regatul Hasmonean. Conducătorii macabei ai acestui regat au fost: Iuda Macabeul (166-160), Ionatan (160-142) ,Simon (142-134), Ioan Hircanus (134-104), Aristobul I (104-103), Alexandru Ianeus (103-76), Salome Alexandra (76-67) şi Aristobul II (66-63).

Prima intervenţie a Romei în teritoriu datează din 63 î.Hr, cu prilejul războiului împotriva lui Mithridate VI regele Pontului. După repurtarea victoriei şi crearea provinciei Syria , generalul Pompeius Magnus ramane în zonă pentru a pacifica provincia.

Iudeea acelei perioade nu era deloc o zonă liniştită. Odată cu moartea reginei Salome Alexandra, fii ei Hyrcanus II şi Aristobul II s-au angajat într-un război civil. În 63 î.Hr Aristobul era asediat în Ierusalim de căte armatele fratelui său. Ca o ultimă speranţă de scăpare a trimis un convoi la Marcus Aemilius Scaurus, legatul lui Pompei în zona respectivă, oferindu-i o recompensă consistentă pentru a-l scăpa de sub asediu. Pompei şi-a dat acordul pentru salvarea lui Aristobul, însă ajungând la urechile sale zvonul cum că Aristobul l-ar acuza pe Scaurus ( protejatul lui Pompei) de stoarcere de bani , s-a înfuriat şi a dat dispoziţie ca să fie pus Hyrcanus conducător peste provincie, ca etnarh şi mare preot.

După înfrângerea lui Pompei de către Iulius Cezar, Hyrcanus este succedat de către Antipater Idumeul care devine primul procurator al Iudeii sub garanţie romană(60- 43 î.Hr.). Între 57-55 î.Hr Aulus Gabinius, proconsului Syriei împarte regatul Haşmoneu în trei provincii : Galileea ,Samaria şi Iudea cu cinci districte ale Sinedriului (Sanhedrin).

Atât Cezar căt şi Antipater mor asasinaţi în acelaşi an, 44 î.Hr, iar Irod cel Mare fiul lui Anipater este desemnat “Rege al evreilor” de către senatul roman în 40 î.Hr. Totuşi, el nu a reuşit să câştige controlul militar asupra Iudeii decât abia în 37 î.Hr. În timpul domniei lui au fost eliminaţi ultimii descendenţi ai macabeilor şi s-a construit portul Caesareea Maritima. A murit în anul 4 î.Hr. , iar regatul său a fost împărţit între fii lui, care domneau ca tetrarhi. Astfel: Irod Arhelaus deţinea Iudeea, Samaria şi Idumeea (4 î.Hr-6 d.Hr.), Irod Antipa tetrarh al Galileii şi Pereii (4 î.Hr-39 d.Hr) , şi Irod Filip era tetrarh al Gauloniţiei (Golan), Trahoniţiei, Batoniei, Auroniţiei şi Panias-ului(4 î.Hr-34 d.Hr).

Irod Arhelaus

Emitent : Irod Arhelaus , tetrarh al Iudeiii,Samariei şi Idumeii (4 î.Hr-6 d.Hr)

b) Avers: ciorchine de struguri pe vita de vie cu o frunză; deasupra inscriptia HEROD sub forma HPWDOY,

Revers:coif înalt, cu creastă şi cu curele pentru bărbie ; dedesubt inscriptia : EQNARCOU .

Arhelaus a dus o prigoană susţinută împotriva fariseilor, ucigând peste trei mii de oameni. Şi-a creat o grămadă de duşmani şi mulţi evrei se temeau de cruzimea lui . S-a căsătorit cu Glaphyra ,văduvă a fratelui său Alexander, chiar dacă soţia sa Marianne ,cît şi al doilea soţ al Glaphyrei , Regele Juba II al Mauretaniei erau încă în viaţă. Glapyra avusese copii cu Alexander înainte de moartea acestuia, căsătoria ei cu Arhelaus însemnând o violare a legii mozaice. Iudeii s-au plâns lui Augustus de acest lucru, iar acesta drept consecinţă l-a înlăturat pe Arhelaus de la conducere exilându-l la Vienne în Gallia (6 d.Hr.). În acelaşi an Iudeea a devenit provincie romană şi conţinea: vechea Iudee, Samaria şi Idumeea. Nu includea Galileea, Gauloniţia, Pereea şi Decapolis. Capitala era la Caesareea. Noua provincie urma să fie administrată de procuratori[2] romani, subordonaţi guvernatorului Syriei . Atribuţiile primare ale procuratorilor erau militare[5], dar ca reprezentanţi ai imperiului erau însărcinaţi cu colectarea taxelor imperiale, având şi unele funcţii judiciare limitate. De asemenea , în seama lor cădeau şi o serie de responsabilităţi administratve: consiliile municipale conduse de marele preot , ce putea fi numit de procuratorul roman sau de guvernatorul Syiei. În această funcţie de legat[3] al Syriei fuse numit Publius Sulpicius Quirinius, cu o primă însărcinare de a realiza un recensământ al Iudeii. Acest Quirinius era din ordinul cavelrilor, lucru neobişnuit pentru acea vreme în care guvernatorii proveneau din funcţii de rang senatorial sau consular. Chiar dacă provincia nu era de o mare însemnătate din punct de vedere fiscal, ea controla drumurile comerciale spre Egipt, sursa de pâine, şi constituia o zonă de graniţă tampon cu Parţia. În continuare vom trece in revistă procuratorii romani care s-au succedat la conducerea Iudeei în primele decenii ale secolului I , împreună cu activitatea lor monetară şi cu faptele petrecute în timpul fiecăruia, multe din acestea ilustrate in Noul Testament. Primii guvernatori ai Iudeii aveau rangul de prefect, urmând ca mai tarziu, începând cu Cuspius Fadus[4] (anul 44), să aibă rangul de procuratori.

A fost primul prefect al Iudeii, fiind numit de împăratul Augustus după exliarea lui Irod Arhelaus. Contemporan lui a fost Quirinius (sau Cyrenius) ,cel care a fost învestit cu sarcina de a raliza un recensământ al populaţiei din Iudeea. În timp ce Coponius era prefect al Iudeei, Quirinius era legat al Syriei, deci prin rangurile lor conlucrau la recensământ. Acest recensământ este menţionat de către apostolul Luca: În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. (Luca 2:1,2).

În timp ce Coponius guverna provincia s-a întâmplat următorul incident relatat de Josephus: Preoţii din al doilea templu al Ierusalimului, ţineau uşile templului ferecate după miezul nopţii deoarece un grup de samariteni veneau in timpul nopţii la templu şi aruncau cu oase umane în jurul clădirii. (Antichităţi 18:2.2). Tot Josephus aminteşte de un agitator la revoltă numit Iuda care instiga lumea să nu mai plătească taxe romailor, act prin are şi-ar recunoaşte nişte muritri drept zei şi ar nega suveranitatea lui Dumnezeu. Nu se păstrează date privitoare la interacţiunea lui Coponius cu rebelii.

Coponius nu a avut multe emisiuni monetare. Singurul tip monetar care ne este cunoscut este cel din figura nr. 3 , cu următoarea descriere:

Avers: legenda KAICAPOC (în traducere: al cezarului). Spic de orz, uşor curbat spre dreapta;

Revers: palmier cu opt ramuri,având la dreapta şi la stânga scrisă data L -AG , semnificând anul 36 al domniei lui Augustus, adică 6 d.Hr.

Monedele emise de el sunt asemănătoare cu ale lui Coponius, singura deosebire fiiind data înscrisă pe revers. Se cunosc trei date diferite în care Ambibulus a bătut monede : anul 9, 10 şi respectiv 11 d.Hr.

Avers: legenda KAICAPOC (în traducere: al cezarului). Spic de orz, uşor curbat spre dreapta;

Revers: palmier cu opt ramuri,având la dreapta şi la stânga scrisă data L-AQ , semnificând anul 39 al domniei lui Augustus, adică 9 d.Hr.

Monedele din anul 10 poartă pe revers data LM(adică anul 40 al domniei lui Augustus), iar cele din anul 11 data L-MA(adică anul 41 al domniei lui Augustus).

Este al treilea prefect al Iudeii, succedându-i lui Marcus Ambibulus. Nu se cunosc informaţii despre viaţa lui, şi nu a emis monede.

Valerius Gratus a fost prefect sub Tiberius, succedându-l lui Annius Rufus (15 d.Hr). Guvernarea lui se remarcă prin schimbările frecvente ale sistemului de învestire a marilor preoţi. În această funcţie l-a pus întâi pe Ananus, apoi pe Ismael fiul lui Fabi, apoi pe Eleazar fiul lui Arianus, apoi pe Simon fiul lui Camith, iar la urmă pe Iosif Caiafa fiul vitreg al lui Ananus[7].

A reuşit să prindă doua bande de hoţi care prădau Iudeea în timpul guvernării sale , şi l-a ucis cu mâna sa pe Simon , unul dintre conducătorii acestora[8]. Gratus l-a însoţit pe proconsulul Quintilius Varus în aplanarea unei revolte a Iudeilor[9]. A fost urmat la conducere de către Ponţiu Pilat în anul 26.

a) Avers: legenda KAI/CAP (în traducere: cezar) scrisă pe două linii, încadrată într-o cunună

Data emiterii: LB , semnificând anul 2 al domniei lui Tiberius, adică 15 d.Hr.

b) Avers: legenda . IOVLIA (cu referire la Iulia Livia, mama lui Tiberius), încadrată într-o cunună

Data emiterii: L-G , semnificând anul 3 al domniei lui Tiberius, adică 16 d.Hr.

c) Avers: legenda . IOVLIA (cu referire la Iulia Livia, mama lui Tiberius);frunză de vie şi ciorchine de struguri;

Data emiterii: L-D , semnificând anul 4 al domniei lui Tiberius, adică 17 d.Hr.

e) Avers: legenda . TIB KAI CAP (adică Tiberius caesar) încadrată în cunună;

Revers: crangă de palmier, uşor curbată spre dreapta; legenda IOY-LIA , flancată de data L-E ;

Data emiterii: L-E , semnificând anul 5 al domniei lui Tiberius, adică 18 d.Hr.

f) Avers: legenda . TIB KAI CAP (adică Tiberius caesar) pe trei linii, încadrată în cunună;

Revers:legenda IOV-LIA; crangă de palmier, uşor curbată spre dreapta , flancată de data L-IA ;

Data emiterii: L-IA , semnificând anul 11 al domniei lui Tiberius, adică 24 d.Hr.

Caiafa, a cărui nume înseamnă “căutătorul” a fost numit mare preot de către Valerius Gratus , sub Tiberius, în anul 18[10] şi a stat în oficiu până în anul 37 când a fost înlăturat de proconsulul Vitellius. El era conducătorul Sinedriului [11] . care l-a condamnat pe Isus la moarte făcându-l vinovat de blasfemie. Caiafa este menţionat prima dată în Noul Testament în evanghelia după Luca 3.1-3 când Ioan Botzezătorul este însărcinat să meargă să boteze la râul Iordan: “În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar,“În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Pilat din Pont era dregător în Iudea, Irod, cârmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei, şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa, – Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia în pustie.”” Se stie că Annas era socrull lui Caiafa şi ocupase funcţia de mare preot înaintea acestuia. Totuşi, exercita o mare putere morală asupra fiului: ““L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela.””( Ioan 18.13). După învierea lui Lazăr, marii preoţi şi fariseii s-au întrunit să dezbată cele întâmplate şi pericolul pe care Isus îl constituie pentru integritatea comunităţii lor. În această întrunire, Caiafa, involuntar face o profeţie dezvăluind planul lui Dumnezeu de a salva omenirea: ““Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au adunat Soborul, şi au zis: „Ce vom face? Omul acesta face multe minuni. Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.”. Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic; oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?”. Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Din ziua aceea, au hotărât să-ll omoare..”(Ioan 11,47-54)..

pă prinderea lui Isus, l-au dus întâi la Anna, care nu ii gaseşte vreo vină şi îl trimiteDupă prinderea lui Isus, l-au dus întâi la Anna, care nu ii gaseşte vreo vină şi îl trimite apoi la Caiafa . Acesta din urmă îl judecă pe Isus şi îl acuză de blasfemie, deoarece Isus pretindea ca este fiul lui Dumnezeu, şi ar fi afirmat că putea distruge templul şi să-l reconstruiască la loc în doar trei zile. Drept urmare îl condamnă la moarte , şi îl trimite mai departe la procuratorul Iudeii, Ponţiu Pilat.

Ultima apariţie alui Caiafa în Noul Testament este legată de persecutarea apostolilor Petru şi Ioan : “A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.. Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel! Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.’ În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”(Faptele Apostolilor 4:5-12 )

Ponţiu Pilat a fost guvernatorul provinciei Iudeea din 26 până în 36. Este cunoscut ca omul care a prezidat procesul lui Iisus şi a ordonat răstignirea acestuia. Date biograice ale lui Pilat ne sunt necunoscute, singurele informaţii deprea viaţa lui provenind din Noul Testament. Există totuşi şi o dovadă arheologică, pe lângă cele numismatice, care atestă existenţa lui. Este vorva de o piatră votivă desoperită în Caesarea în 1961 , care conţine o inscriptie ce atestă donariul făcut de Pilat împăratului Tiberius. Această inscriptie atestă faptul că Pilat era [...]ECTVS IUDA[...] , deci prefect al Iudeii. Inscriptia completă reconstituită fiind: DIS AUGUSTI]S TIBERIEUM [. . . . PO]NTIUS PILATUS [. . .PRAEF]ECTUS IUDA[EA]E [. .FECIT D]E[DICAVIT] . Inscriptia se află în prezent în Muzeul din Ierusalim sub numărul de inventar AE 1963 no. 104 , datată 26-37 d.Hr.

După Noul Testament, Isus a fost adus la Pilat de către Sinedriu , care îl interogase înainte şi îl găsise vinovat de blasfemie. În faţa lui Pilat, Isus este învinuit de aţâţarea poporului la răscoală, ofensarea autorităţii imperiale prin împiedicarea plăţii taxelor şi de faptul că se pretindea el însuşi rege[12], deci un pericol politic. Deşi Pilat după un scurt interogatoriu nu găseşte nici o vină prizonierului, şi aflând că este galileean îl trimite la Irod Agrippa, care ra rege peste Galileea. Irod i-a adresat o serie de întrebări, însă neprimind răspuns , l-a trimis pe Iisus înapoi la Pilat. Văzând situaţia, Pilat încearcă o portiţă de scăpare propunând mulţimii a alege între Isus, şi un întemniţat de rând ,Barabas, pe cel ce va fi graţiat, în baza unui obicei al vremii, care presupunea eliberarea unui deţinut la alegera poporului în ziua de Paşti. Gloata îl alege pe Barabas, şi astfel, Pilat este obligat să dispună răstignirea lui Isus, după ce în mod simbolic se spală pe mâini în faţa mulţimii de responsabilitatea uciderii lui Isus. Pilat apare ultima dată în Noul Testament după răstignire, când preoţii şi fariseii i-au cerut să pună strajă la uşa mormântului, pentru ca nu cumva să vină ucenicii să fure trupul lui Isus, iar apoi să pretindă că acesta ar fi înviat.

Data emiterii: LIV , semnificând anul 16 al domniei lui Tiberius, adică 29/30 d.Hr.

Data emiterii: LIZ , semnificând anul 17 al domniei lui Tiberius, adică 30 d.Hr.

Data emiterii: LIH , semnificând anul 18 al domniei lui Tiberius, adică 31 d.Hr.

Marcellus 36-37

Marcellus a fost prefect roman al Samariei, Iudeii şi al Idumeii între 36 şi 37. Nu a emis monede.

Marulus a fost prefect roman al Iudeei ( Samaria, Iudeea şi Idumeea) între 37 şi 41. Nu a emis monede.

Regele Irod Agrippa I: 37-44

Irod Agrippa I (10 î.Hr. – 44 d.Hr.) este nepotul lui Irod cel Mare , şi nepot al lui Aristobul al IV-lea cu Berenice. Numele său iniţial fusese Marcus Iulius Agripa, şi el este rege numit Irod în Faptele Apostolilor, în Biblie. Josephus ne informează că. După moartea tatălui său, tânărul Agrippa a fost trimis de Irod cel Mare la curtea imperială la Roma. Aici, a intrat repede în graţiile împăratului Tiberius , alături de a cărui fiu Drusus, şi-a petrecut copilăria. La moartea lui Drusus, Agrippa este nevoit să părăsească Roma. După o scurtă perioadă de exil, unchiul său Irod Antipa ,tetrarhul, îl numi în funcţia de supraveghetor al pieţelor din Tiberias şi îi dădu o mare sună de bani. Odată ce unchiul său îşi retrase sprijinul acordat , Agrippa este nevoit să părăsească Iudeea, plecând în Antiohia, iar mai apoi la Roma, unde fu bine primit de Tiberius. Deveni chiar un companion constant al lui Caligula. Fiind auzit într-o zi de către libertul său Eutyches exprimându-şi dorinţa ca Tiberius să moară iar Caligula să devină împărat , a fost trădat de acesta lui Tiberius care îl aruncă în temniţă.

Odată cu moarte lui Tiberius şi ascensiunea lui Caligula, Agrippa este eliberat din temniţă şi este făcut guvernator al Betaniei şi Trachoniţiei, teritorii stăpânite in trecut de vărul său Irod Filip ,apoi tetrarhia Lysaniei cu titlul de rege. În 39 Agrippa primeşte şi tetrarhia lui Irod Antipas, căzut în dizgraţie.

După asasinarea lui Caligula în 41, Agrippa îl sprijină în ascensiune pe Claudius, care îl răsplăteşte acordându-i guvernarea Iudeii. Astfel, Agrippa devenea unul din cei mai mari prinţi ai orientului, egalîndu-l ca posesie teritorială pe bunicul său Irod cel Mare.

S-a reîntors apoi în Iudeea pe care a guvernat-o pe placul evreilor, după relatările lui Josephus. În timpul Paştilor din anul 44 a ordonat omorârea cu sabia a lui Iacov , fratele apostolului Ioan. În continuare a pus mâna şi pe apostolul Petru aruncându-l în temniţă. Dar Dumnezeu trimise un înger[13] , care îl eliberă pe Petru din închisoare. După sărbătorile de Paşti , Irod Agrippa merse în Caesareea , unde organiză jocuri în onoara lui Claudius şi unde era aşteptat de locuitorii din Tyr şi Sidon pentru a negocia pacea cu aceştia.

Privitor la moarta lui Agrippa există două variante. Prima este cea oferită de Biblie, care spune că într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc, şi vorbea norodului, cînd mulţimea a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”. Imediat apoi Agrippa ar fi fost lovit mortal de un înger al Domnului pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi ar fi murit mâncat de viermi. O a doua variantă este cea relatată de Flavius Josephus , care vorbeşte despre o viziune a lui Agrippa în care acesta vede o bufniţă stând deasupra capului său, în timpul întemniţării lui de către Tiberius. Această prevestire i-a fost interpretată drept eliberarae rapidă ce avea să urmeze, cu avertismentul că daca va avea din nou aceeaşi viziune, avea să moară în termen de cinci zile din acel moment. În timp ce se afla la Caesareea , Josephus ne povesteşte că Agrippa a avut din nou aceeaşi viziune, şi a fost atins imediat de dureri violente la inimă şi în abdomen, murind după cinci zile[14]. În acea vreme , singurul moştenitor legitim al lui Agrippa era un fiu adolescent. În consecinţă ,împăratul Claudius a decis să restaureze guvernarea procuratorilor romani în Iudeea.

Data emiterii: LS , semnificând anul 6 al domniei lui Agrippa, adică 41/42 d.Hr.

Data emiterii: LS , semnificând anul 2 al domniei lui Agrippa, adică 37/38 d.Hr.

Avers: [GAIW] KAISARI [SEBASTW GERMANIKW];bust laureat al lui Caligula spre stanga;

Revers: [NOMIS] BASILEWS AGRIPPA;Germanicus in quadriga triumfala spre dreapta;În exergă data LE.

Data emiterii: LE , semnificând anul 5 al domniei lui Agrippa, adică 40/41 d.Hr.

Avers: bust diademat al lui Agrippa spre dreapta; BASILEWS MEGAS AGRIPPAS în greacă

Revers: Tyche purtând coroană crenelată, in picioare spre dreapta, ţinând o cârmă de vas şi o cornucopia ;În câmp data LZ.

Data emiterii: LZ , semnificând anul 7 al domniei lui Agrippa, adică 42/43 d.Hr.

Avers: bust diademat al lui Agrippa spre stanga; BASILEWS MEGAS AGRIPPAS în greacă;

Data emiterii: LZ , semnificând anul 7 al domniei lui Agrippa, adică 42/43 d.Hr.

După moartea lui Irod Agrippa, are loc o ruptura in structura administrativă a provinciei, împăratul Claudius încredinţând administrarea provinciei din nou procuratorilor. Josephus scrie: despre acasta următoarele : „Claudius a făcut teritoriul provincie romană, şi l-a trimis pe Cuspius Fadus să-i fie procurator ”[15]. Relatari mai exacte aflăm şi de la Tacitus: ”Cât despre Claudius, el profită de moartea sau soarta nefavorabilă a regilor iudei pentru a da provincia în primire cavalerilor romani sau liberţilor.[16] ”

Claudius l-a însărcinat pe Fadus să pacifice populaţia din Cesareea si Sebaste, ce ridicase probleme monarhului Agippa. În această perioadă se iscă o revoltă pentru graniţe între iudeii din Perea şi locuitorii din Philadelphia în incinta satului Mia. Locuitorii , în loc să apeleze la arbitrajul procuratorului şi-au luat soarta in maini decişi să îşi facă dreptate singuri. Acest fapt l-a supărat pe Fadus, care a trecut la represalii: a ucis pe una din căpeteniile bandelor, pe nume Hannibal, iar pe ceilalţi doi, Areram şi Eleazar i-a trimis în exil.

Fadus a dat un ordin prin care se interzicea purtarea unui anumit veşmânt sacru de către preoţii de rând şi oamenii de vază, cu excepţia marelui preot din oraşul Antonia. Această măsură a creat valuri în rândurile iudeilor, care şi-au trimis reprezentanţi la împărat, pentru a cere dreptul de a-şi gestiona singuri drepturile de purtare a veşmintelor sacre. La Roma, delegaţia a fost primită de Agrippa cel tânăr, fiul lui generalului augustan Marcus Agrippa. Acesta reuşeşte să îl convingă pe Claudius să accepte cerinţa iudeilor. Astfel, Claudius trimite prin aceeaşi delegaţie lui Fadus mesajul de revocare a ordinului de interdicţie sub forma unei scrisori ce continea următoarele:

”Claudius Caesar Germanicus, tribun al poporului a cincea oara, si consul desemnat pentru a patra oara, imperator pentru a zecea oară, părinte al patriei, către magistraţi,senat, şi popor, şi către toato naţiunea evreiască, va transmit salutări. Privitor la înfăţişsarea delegaţiei voastre , de către Agrippa, prietenul meu, pe care il am alături de mine, şi care e o persoană de foarte milostivă, care au venit sa imi muşţumească penru grija pe care o am pentru neamul vostru, şi să mă întrebe, într-o manieră rugătoare şi smerită, dacă pot avea veşmintele sacre şi coroana în grijă , sub puterea lor , - le satisfac cerinţa , precum a facut acel excelent om Vitellius, care mi-e foarte drag, înaintea mea. Şi am fost de acord cu dorinţa voastră , în primul rând, trecând peste obligaţiile oficiului pe care il ocup, pentru ca toată lumea să se închine la zei în funcţie de legile propriei ţări, şi de asemenea, pentru a mulţumi pe Irod[17] şi pe Agrippa junior, cu a carui staruinţe şi laude la adresa voastră m-am obişnuit deja, cu care am o prietenie foarte asleasă, pe care ii stimez şi pe care ii privesc drept oameni de un caracter deosebit. Acum, am scris acestea către Cuspius Fadus, procuratorul meu.

Numele celor care mi-au adus scrisoarea voastră sunt Cornelius, fiul lui Cero, Trypho, fiul lui Theudio, Dorotheus fiul lui Nathaniel, şi Ioan fiul lui Jotre. Această scrisoare este datată înainte de calendele lui Iulie, când Rufus şi Pompeius Szlvanus sunt consuli”.

Un alt eveniment marcant al administraţiei lui Fadus a fost uciderea unui aşa-zis profet de-al iudeilor. În acele zile, era un om auto-proclamat profet, pe nume Theudas, care a convins o mare masă de oameni să îşi ia lucrurile în spinare şi să îl urmeze la apele Iordanului. Acolo el a promis că va face să se despartă apele Iordanului în două, şi să le permită o trecere nestingherită prin el. Fadus a împiedicat această mişcare , decapitându-l pe Theudas şi omorând pe mulţi dintre susţinătorii lui.

În rest , guvernarea lui Fadus a fost una liniştită, şi lipsită de jafuri, eliminate chiar prin perseverenţa procuratorului roman.

Nu se păstrează monede emise sub guvernarea sa, şi nici nu sunt izvoare care sa confirme că ar fi emis monede.

Tinberius Alexander era fiul lui Caius Iulius Alexander, un om stimat de iudei pentru nobleţea şi bunătatea sa. Alexander tatăl fusese alabarh[18] al Alexandriei, bancherul şi prietenul intim al lui Irod Agrippa I (nepotul lui Irod cel Mare – fondatorul dinastiei), viitorul rege al Abilenei, al Samariei şi Iudeei. Aerea alabarhului era imensă, el donase aurul cu care erau imbrăcate porţile Templului din Ierusalim. Caius Iulius Alexander era familiar şi cu împăratul roman Claudius, fiind protejatul mamei acestuia Antonia. Lui Caius Iulius Alexander şi Antoniei le datorează evreii alexandrini încetarea persecuţiilor ce fac obiectul celebrei ambasade din anul 39 d.Hr. Fratele mia mic al lui Caius Iulius Alexander era însuşi filosoful Philon din Alexandria. În timpul lui Caligula, Iulius Alexander fusese închis dintr-o pricină necunoscută astăzi, însă a fost eliberat de îndată ce a ajuns Claudius la tron. Dat fiind contextul stabilit de tatăl său în relaţiile cu romanii şi ţinând cont de faptul că fratele său s-a căsătorit cu Berenice, o fiică a lui Irod Agrippa, este lesne de înţeles de ce a ajuns tiberius Alexander procurator al Iudeei în anul 45 d.Hr. Domnia lui a fost una liniştită, cu excepţia execuţiei celor doi fii ai lui Iudas Galileeanul.[19]

Viaţa lui Publius Ventidius Cumanus nu ne este cunoscută înainte de anul 48, cînd este numit procurator al Iudeii , ca succesor al lui Tiberius Alexander. În timpul guvernării sale s-au înfiripat conflicte ce au dus la revote evreieşti împotriva romanilor, iar mai târziu vor culmina cu distrugerea templului din Ierusalim de către romani.

Odată în timpul sărbătorilor de Paşti, unul dintre soldaţii lui Cumanus a făcut un gest indecent [20] faţă de localnicii care se aflau în zona Templului pentru a sărbători. Acest act a fost considerat de evrei drept o insultă adusă lui Dumnezeu. În concluzie, localnicii au pornit o revoltă împotriva guvernării romane. Armata romană , prezentă într-un număr suficient de mare, după cum obişnuiau în ultima vreme procuratorii să ia măsuri de precauţie la evenimentele cu aglomerări de mase populare, a ripostat destul de violent .Mai multe mii de evrei au căzut victime înghesuielii create de retragerea disperată a localnicilor din calea armatei romane.

Puţin mai târziu , nişte iudei care fugiseră din calea furiei armatei romane, jefuiesc la drumul mare un slujitor imperial pe nume Stephanus, ce transporta mobilă. La ajungerea veştii acesteia la urechile lui Cumanus, acesta porunceşte jefuirea localităţilor învecinate de către soldaţi, drept pedeapsă. În timp ce executa ordinele, un soldat din armata romană, a dat peste un pergament cu legile mozaice, pe care l-a sfâşiat în public , exclamând vorbe anti-mozaice. Evreii care au fost martori la acest incident s-au înfăţişat degrabă la Cumanus, cerându-i să îndrepte lucrurile şi faţă de Dumnezeu, nu doar faţă de oamenii care au deţinut pergamentul. Aşadar, pentru a evita necazurile viitoare , procuratorul a ordonat decapitarea soldatului cu pricina.

Evenimentele s-au precipitat in continuare. Nişte pelerini galileeni fuseseră ucişi în Samaria în timp ce se îndreptau spre Ierusalim. O delegaţie galileeană s-a adresat apoi lui Cumanus, cerându-i să investigheze această crimă, însă procuratorul nu le acordă mare atenţie. Josephus speculeză că ar fi fost la mijloc o mită acordată lui Cumanus de samariteni, pentru a trece cu vederea acest incident. Drept consecinţă, un grup de evrei a decis să-şi ia soarta în propriile mâini. Sub conducerea a doi zeloţi : Eleazar şi Alexander, au invadat Samaria şi au început un masacru. Ventidius Cumanus şi-a mobilizat trupele împotriva lor, ucigînd şi luând prozonieri, reuşind să stăpînească conflictul şi cu ajutorul conducatorilor evrei din Ierusalim. Totuşi, atmosfera rămânea una încordată. Intre timp, se formează două delegaţii, care merg la Umidius Quadratus, guvernatorul Siriei. Delegaţia samaritenilor a protestat împotriva atacuriloe iudeilor asupra satelor samaritene. Cealaltă delegaţie, iudaică, îi făceau pe samariteni responsabili de violenţele produse, acuzându-l pe Cumanus că este părtinitor cu samaritenii. În ancheta organizată , Quadratus vine în 52 în Iudeea, unde dispune crucificarea tururor prizonierilor iudei luaţi de Cumanus, şi decapitarea altor evrei şi samariteni implicaţi în conflict.[21] Ascultând o plângere împotriva lui Cumanus în Iudeea, Quadratus îl trimite pe acesta împreună cu alţi iudei şi samariteni să îşi susţină cazurile la Roma în faţa împăratului Claudius. Împăratul a dat dreptate părţii iudaice, iar Cumanus a fost trimis în exil, în timp ce samaritenii executaţi. După pronunţarea exilului nu se mai ştie nimic referitor la viaţa lui Ventidius Cumanus.

După exilul lui Ventidius Cumanus, împăratul Claudius l-a numit procurator al Iudeii pe Antonius Felix. Acesta era un libert grec al lui Claudius. După Tacitus, Antonius Felix ar descinde din regii greci ai Arcadiei. Felul de a fi al lui Felix, cruzimea sa , combinată cu corupţia de care a dat dovadă [22] au dus la o creştere a infracţionalităţii în Iudeea. În timpul său a fost întemniţat apostolul Pavel, care a fost transferat la Caesareea şi înfăţişat spre judecată la Felix. Acesta, împreună cu soţia sa Drusilla au avut întrevederi cu Pavel şi se pare că au agreat învăţătura creştină, facilitându-i cât mai mult posibil lui Pavel viaţa în detenţie. Totuşi, nu l-a eliberat, vrând să facă pe plac iudeilor.

Antonius Felix s-a căsătorit de trei ori. Prima dată cu Drusilla , prinţesă a Mauretaniei , fata regelui Prolemeu , verişoară de gradul doi cu împăratul Claudius. Dealtfel însuşi împăratul a aranjat căsătoria celor doi în 53 d.Hr. Nu au avut copii. Dupa doar doi ani, in 55 au divorţat. Următoarea soţie a lui Felix a fost fata regelui Irod Agrippa I al Iudeii , numită tot Drusilla. Au avut împreună un fiu, pe Marcus Antonius Agrippa şi o fiic Antonia Clementiana. Tragedia sorţii a făcut ca Drusilla împreună cu baiatul Agrippa să moară în urma erupţiei vulcanului Vezuviu în 24 august 79. Felix s-a mai recăsătorit pentru a treia oară, însă nu ne sunt cunoscute detalii privitoare la cea de-a treia soţie a sa.

Din punct de vedere administrativ, Antonius Felix era preocupat intens de păstrarea liniştii şi eliminarea infracţiunilor. Zilnic captura şi executa impostori, bandiţi şi alţi infractori care desfăşurau acţiuni anti-romane [23]. În timpul guvernării sale, se perindau diverşi profeţi falşi ce promiteau maselor diverse minuni în numele lui Dumnezeu. Unul în mod special , a convins 30000 de oameni să-l urmeze pe o colină de unde intenţiona să organizete o răsmerişă pentru a supune armatele administraţiei romane. Felix a fost drastic cu aceşti presupuşi profeţi şi cu adepţii lor, nedându-se la o parte de la măceluri, şi intemniţări [24]. La un moment dat s-a iscat un conflict între evrei şi sirieni în capitala provinciei Caesareea. Felix înclina de partea sirienilor. Astfel, a capturat şi ucis mulţi evrei, până când la intervenţia diplomatică a unui înalt conducător evreu. Văzând că ostilităţile între cele două tabere nu se liniştesc, Felix a trimis reprezentanţi ai ambelor parţi la împăratul Nero să se înţeleagă verbal. Chiar şi după schimbarea lui Felix din oficiu, evreii au continuat să-i poarte dulmănie. I-au intentat un proces pentru crimele comise împotriva lor , ce urma să fie judecat de guvernatorul Siriei Umidius Quadratus. Datorită cunoştinţelor fratelui său Pallas însă, Felix a scăpat nepedepsit.

Revers: două crengi de măslin încrucişate ; între ele data LIΔ (anul 14) ; de jur împrejur legenda TI KLAVΔIOC KAICAP GEPM ;

Data emiterii: LIΔ;, semnificând anul 14 al domniei lui Claudius[25], adică 54 d.Hr.

Avers: Două scuturi şi două suliţe încrucişate :de jur împrejur legenda [N]EPW KLAV KA[ICAP]

Revers: Palmier cu şase ramuri grupate trei în stânga trei în dreapta; În câmp data LIΔ (anul 14). Deasupra şi dedesubt legenda BPIT/KAI.

Porcius Festus a preluat de la predecesorul său o provincie plină de probleme.S-a ocupat de eliminarea tâlharilor şi reducerea criminalităţii. A avut de-a face şi el cu cel puţin un presupus profet. Asemeni celor din deceniile precedente, acest presupus profet promitea adepţilor săi mântuirea şi viaţa fără de greutăţi dacă îl vor urma în pustie[27] . Atât falsul profet cât şi adepţii lui au fost ucişi de trupele administraţiei romane trimise de Festus să înăbuşe rebeliunea. Un alt eveniment notabil din timpul guvernării lui Festus a fost o altercaţie cu comunitatea evreiască din Ierusalim, pe tema unui zid. Regele Agrippa , şi-a construit o cladire în apropierea templului , din care putea spiona activităţile evreilor în Templu. Evreii ,deranjaţi fiind de acest gest au construit un zid între Templu şi cladirea regelui Agrippa, suficient de înalt pentru a-i îngrădi acestuia priveliştea spre Templu. Când a ajuns vestea despre acest fapt la Festus, acesta s-a arătat indignat din cauză zidul bloca şi vederea trupelor romane ce aveau sarcina să supravegheze zona templului . Drept consecinţă a dispus dărâmarea acelui zid pentru a menţine controlul trupelor în zonă. Conducătorii evreilor au solicitat permisiunea de a-şi expune cauza în faţa lui Nero, iar Festus le-a acorat-o. Totuşi, Nero a ţinut partea evreilor, împotriva propriului procurator, în mare parte datorita faptului că Poppaea era o simpatizantă a evreilor.

Festus a fost ultimul procurator care l-a audiat pe apostolul Pavel. La venirea în oficiu Festus l-a gasit pe Pavel întemniţat încă din timpul lui Antonius Felix. De îndată ce ajunge în oficiu, Festus se grăbeşte să încheie socotelile cu pricina lui Pavel. Mai întâi merge la Ierusalim, unde I se prezintă cazul lui Pavel detaliat. După nouă zile se întoarce la Caesareea pentru a prezida procesul. Pentru a evita condamnarea lui Pavel , Festus îi propune să meargă la Ierusalim pentru a fi judecat acolo. Pavel însă refuză această propunere, cerându-şi dreptul dat de cetăţenia sa romană de a fi judecat de împăratul Nero însuşi.[28] Astfel l-a predat pe Pavel în grija unui sutaş trimiţându-i la Roma pentru a se înfăţija lui caesar.

În anul 62 Festus moare, posibil din cauze naturale . Este singurul procurator roman care a murit în timpul oficiului.

Data emiterii: LE , semnificând anul 5 al domniei lui Nero[29], adică 59 d.Hr.

Porcius Festus a fost ultimul procurator roman care a emis monede înaintea răzoiului roman contra iudeilor condus de împăraţii flavieni. După Festus s-au mai succedat doi procuratori şi anume Lucceius Albinus (62-64) şi Gesius Florus (64-66) însă nu s-au remarcat prin fapte semnificative, înafară de stilul depravat de guvernare, ce încuraja tâlhăria, corupţia şi alte fărădelegi. În anul 66, a izbucnit revolta iudeilor,aţâţată înadins şi de Gesius Florus, pentru a-şi legitima acţiunile înafara legii.

Revolta iudeilor a ţinut patru ani, sfârşind prin cucerirea cetăţii Masada de către romani şi pustiirea Ierusalimului, dimpreună cu distrugerea Templului lui Solomon. Iudeea a fost transformată într-o provincie condusă de guvernatori romani, iar din 135 d.Hr. s-a numit Palestina, pentru a încerca să elimine cultura evreiască şi mai nou creştină.

[1] Iudeea sau Regatul Iuda (c.931–586 î.Hr.) a fost înfiinţat pentru prima dată, la moartea lui Saul. Atunci, tribul lui Iuda l-a ales ca rege pe David, care a unit mai apoi Regatul Iuda cu restul Israelului.

[2] În text vom întîlni şi termenul de prefect, însă trebuie să ştim că aceste două nominative reprezentau aceeaşi funcţie.

[4] În unele lucrari apare şi sub numele de Cuspius Fodus .

[5] Procuratorii nu deţineau armate legionare, iar în situaţii militare de urgenţă trebuiau să facă apel la superiorul lor, guvernatorul Syriei, care putea interveni în Palestina cu legiunile. Procuratorul Iudeii avea totuşi nişte mici trupe auxiliare formate din soldaţi recrutaţi local, staţionate de obicei în Caesareea şi Ierusalim. Aceste trupe numărau de regulă circa 3000 de oameni.

[6] Hendin, David. Guide to Biblical Coins: Third Edition. New York: Amphora, 1996

[7] Flavius Josephus – Antichităţi Iudaice , XVIII. 2. 2

[8] Idem - XVIII 0. § 6, 7 ;

[9] Flavius Josephus - Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor , II. 5. 2

[10] Flavius Josephus – Antichităţi Iudaice. XVIII. II. 2; IV. 3

[11] Sanhedrin – consiliul evreiesc

[12] Evanghelia după Luca : 23:1-3

[13] Faptele apostolilor 12 .

[14] Flavius Josephus - Antichităţi Iudaice XVIIII .346-350

[15] Flavius Josephus - Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor , II. 11. 6

[16] Publius Cornelius Tacitus – Istorii , V.9

[17] Fiul lui Irod Agrippa

[18] alabarh , adică însărcinat al Romei cu perceperea impozitelor în provincie;

[19] Iudas Galileeanul era responsabil de instigare la revoltă împotriva recensământului lui Quirinus.

[20] Flavius Josephus - Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor II.12.1 ;

[21] Flavius Josephus – Antichităţi iudaice 20.128 -131.

[22] Noul Testament - Faptele Apostolilor, 24:26

[23] Flavius Josephus - Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor II.13.6

[24] Flavius Josephus – Antichităţi iudaice 20.7.6

[25] Se calculează din anul 41d.Hr, an în care a început domnia lui Claudius

[26] idem;

[27] Flavius Josephus – Antichităţi iudaice 20.8.10

[28] Noul Testament – Faptele Apostolilor 25:12;

[29] Se calculează din anul 54, an în care a urcat Nero pe tron.

Bibliografie:

Flavius Josephus – Istoria Războiului iudeilor împotriva Romanilor , editura Hasefer, Bucureşti 2004

Flavius Josephus – Antichităţi iudaice , editura Hasefer, Bucureşti 2004

David Hendin - Guide to Biblical Coins: Third Edition. New York: Amphora, 1996

Yakov Meshorer - The coins of the roman procurators of Judaeea

Biblia - Noul Testament

Publius Cornelius Tacitus – Istorii ,editura Paideia, Bucreşti 2002

www.coinarchives.com - sursa de imagini

www.wildwinds.com - sursa de imagini

http://www.geocities.com/Athens/Oracle/3088/procurators.html -Biographies of the Roman Procurators of Judaea A.D. 6 to c. 70

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Kings_of_Judea#Roman_Procurators